Idealism

 I will be ok..
I'm telling you now.
Anxiety got the best of me at this time
But, soon it will pass,
Like,this cold cold winter
Of my soul,
That is entering a lifetime spring.

And even if it passes,
Not by, but through..
And my heart seems to want
To crack my torso
And run off into the mountains,
To hide in a bear's chest,
It's not a hope ,
But a knowing,
That my dreams are right here,
In front of me,
Patiently waiting for me to open my eyes.
And as my heart is winding through love,
My feet are building
Another and another step
As they climb stubbornly,
On this ladder of all possibilities.

Lut

Scriu și citesc,
Citesc și scriu
O galaxie de substanță
Scăldată-n înțelesuri care,
Anevoios și  de-ncărcată nuanță
Apucă să croiască simțirilor, veșminte.

Atunci când vrei s-așterni, adulmeci, 

Impulsul te cotește să-i dai formă.

Când vrei să vezi ceea ce simți, 
Pui un cearceaf alb, pe o fantomă.

Duhul acelui nou cuvânt,
E chinuit ca lutul galben din pământ.
Din groapă și până la ulcior,
A mâinilor vibrație începe cu un dor.
Îl simți, îl pui în gând și îl frămânți.
Atunci când vrei să îți auzi doina, încet muzica ți-o cânți.

Inim-ținti-rim

Cugetul îmi e ademenit
                                 De uitarea uitării.
În suflet mi-a rămas o anamneză,
                                 Din valea văii.
Nu-mi pare că pot să-i pun contur
                                 Simțirii simțirilor
Fără s-ajung ca un conjur,
                                  În cimitirul cimitirelor.
Acolo zace de decenii
                                   Mortul morților.
Așteaptă doliul sa îl termin,
                                   Iubitul iubiților.

Dar eu îmi simt suflarea, legată c-un blestem
De moartea vieții mele.
Iar cimitirul sfânt îmi curge
Lent și viu prin vene.
Și toate-aceste simboluri de sfârșit
Îmi cântă trainic pulsul.
                 Căci stând în valea văii, isonul meu e-apusul.

Tu

Astăzi, toata ziua te-am halucinat.
Cum te uiți în sufletul meu
Mult prea puțin curat,
Cu acea privire care trădează
O uimire ancestrală,
Din timpurile, când s-a uitat Adam,
Pentru întâia oară,
În ochii Evei.

Suferința

Tu vrei să știi, că îi simt mult!
Ea m-a învățat cum să fiu
Și ce să cred despre viață.
E singura care m-a legănat o eră,
M-a alintat cu înțepătoare brațe.
A fost mereu pregătită să mă prindă în plasa ei, atunci când cădeam răpusă de vreun ideal.
Când toți ați făcut ce știam de la început că veți face,
Am rămas noi.. urlând sau tăcute,
Cu grimasa autoprofeției sculptată adănc
Într-o scorbură, de crivățul timpului.

Ceva...

Oricât de mare învălmășeală de culori stinse găsești în curcubeul meu, 

Murdărit de intensitatea cu care țîșnește negrul din greul adâncului,

Săpat cu stoinicie de veșnica măcinătură,
Simt curățenia celui neatins de alfabet și nume.

Simt că dincolo de tot ceea ce mi-ai spus, de tot ce-am învățat, de tot ceea ce am citit,

De străduința tuturor de a defini tot ce există-n lume,
Plutește-n ușurința ei, ceva.. 

O scânteie, o forță, o contradicție, o siguranță, o luminiță, o cunoaștere fără de cuvinte.
O existență fără de sine.

Toxic

Când mă gândesc la tot ce am pierdut în viață,

Mi se strânge inima într-o convulsie puternică!
Și-mi taie respirația
Gândul ce mă bântuie continuu,
Că sunt un monstru.

Și din străfund, începe să colcăie-n spume!
Furia, tristețea, amarul,
Și-un plin de durere.

Și-ncep necontrolat să-mi calculez
Formula exactă, a drumului final,
Înnebunită de cocktailul toxic
Al acestui junghi brutal.

Musca

Astăzi, în timp ce privesc acolo unde mă uit de obicei si mă-tristez , e ceață.
Nu mai e acel înspăimîntător nimic, acel întuneric, acea gheață.

Tu știi cum e sa vrei ceva dar doar puțin?
Și cred ca ar fi mai bine să nu vreau deloc!
Macar aș avea un singur gând pe care să-l susțin!

E ca o muscă, ce-agățată-n firul de păianjen.
Zboară si se zbate-nebunită
Și nu știi, oare scapă?
Sau degeaba se agită.

Așa e locul unde mă uit de obicei, când mă-ntristez,
Astăzi e ceață, nu e-întuneric.
Dar sunt și zile însorite,
Invăluite de un spasm feeric!
Puțin nervos într-adevăr și uneori isteric,
Dar și plin de râuri aurite,
Iubire și daruri felurite.

Și după, iarăși, lin, tiptil...
Intră puțină brumă..
Și brusc! ca o furtună
Mi se transformă-n CIUMĂ!

Și poate atunci,
Când te gândesti...
Mă întelegi și tu
Când zic: decât să vreau puțin,mai bine NU!

De mult sunt supărată
Pe nemernica speranță!
O! Câte i-am mai pus pe oase!
Fără ea, eram de mult romanță...

Dar ea mă ține-n vise fără de final.
Ca musca-n firul des,
Cu aripile rupte de zbuciumul fatal.

Da, stiu..

Fumând o țigară, stau.
Și mă gândesc ce ar trebui să gândesc,
Și știu ce ar trebui să știu.
Și știu că am făcut ce trebuie
Și am scris ce am simțit,
Într-un târziu.

Și știu, că valurile dinăuntru,
Roiesc ca niște albine supărate
Pe prădatorul gând amar.
Ele îmi zumzăie obsedate
Să mor , să mor!

Și sunt mai multe voci, toate vorbesc!
Toate își spun povestea, isteric, actoricesc.
Doar una, vorbește încet și calm,
Neobișnuit de încrezător...  și rar.

Și evident îmi pun urechea interesat
De al ei ton mai... așezat.
Dar ce aud, ma cutremură din rădăcini!
Ea spune: Aceasta viață, nu e singura între spini!
Ai mai fost și vei veni!
Cu același elan naiv.

Aceasta ipoteză îmi curmă cutezător avântul.
Aș vrea să nu fi fost curios
Să îi ascult cuvântul.
Dar acum faptul e consumat.
Și orice încercare de a pleca de aici,
Nu are vre-un rost, în fapt.

Jurnalul unui ne-mag

De ce a trebuit să vin aici ?
A fost dorința mea?!
Pentru că nu îmi place pe Pământ!
Caut! Caut altceva!
Și mă întreb constant:
De ce una, de ce alta?
DE CE, futu-i ?! De ce NAIBA?!
Și-adun! Și-adun!
Haine, lucruri.
Și umplu! Și umplu!
La nesfârșit stomacul.
Iar hainele nu mă mai încap
Și lucrurile nu mă satisfac.

Și tu stai, te uiți și-mi spui:
- Oprește-te din cumpărat, nu vezi câte ai??
- Și cine o să-mi umple? Tu, așa-i?!
- Oprește-te din mâncat, că ești sătulă!
Dar eu simt un gol gigantic și bag nervoasă în gură!
Și-mi spui:

- Calmează-te! De ce ești așa nervoasă??

(Atunci nervii se transformă-n isterie
Și mă urc cu picioarele pe masă!
Și sar! Și sar în farfurie!
Și mă gândesc DOAMNEE!!!!!!
Vreau să se termine.
Ce bine ar fi sa cad de aici
Cu tâmpla într-un topor!
Doamne,mi-ar fi mult mai ușor!
Decât să tot stau să contemplez cum ar fi să fie.
Fiindu-mi frică să mor in agonie
Și groază că cei care rămân,
Se vor simți ca mine acum)

Și-atunci stau și-ngân, și-ngân... același gând păgân.
Iar tu mă întrebi:

- Poftim?
- A, nu ! era doar un suspin, de la prea-plin.
- Aveai dreptate, mă opresc din mâncat.

- M-am SĂTURAT!

Post-mortem

Când negura cea deasă îmi strânge sufletul năuc
Și moare al vieții,ultimul sărut,
Atunci mă văd întinsă, cu buchetul strâns la piept, mireasă.
Calmă și senină ,satisfăcută în sfârșit,
De viață.

Luminare

Când văd români de-ai mei isteți,
I-aș strânge toți în pieptul meu,
Să urc cu ei în zbor, semeț!
Și să-i arăt lui Dumnezeu.

Mi-e dragă vorba românească.
Mândră mult!
În inima, îmi cântă mut,
Ca nu e glas, ci e simțire!
N-are cuvânt.

Și când cuvintele se arată,
Asemenea-înțelesuri leagă
De-mi curg șiroaie pe obraz
De luminare, nu de necaz.

Și ochii spun povestea lor
De poezie, de proză și de dor..
Un dor, ce nu-l cunosc întocmai,
Dar când citesc pe-ai mei eroi,
Mi-e dor și mie-n rând cu ei
De codru și de sfântul plai.

Iar gura care râde largă,
În timp ce ochii uzi, sorb versuri,
Spune povestea-n care o fată,
Se bucură și râde scuturată
De-asemenea cuprins în care

Și ea, ar fi gândit atare!

Odă

Din umbra adâncilor mele tulburări, zic:

Trăiască abisul ce il simt
Când mă gândesc la viață!
Trăiască oceanul de întrebări!
Trăiască gândul că nu sunt destul,
Această socoteală ce mă-îngheață!
Toate acestea, m-au țintuit în cercetări.
Trăiască neputința mea de a-nțelege moartea!
O parte importantă a vieții mele.
Cu mare-înfrigurare am vrut să aflu, unde?
S-a dus o parte din a mea avere.
Căci fără ele nu-mi văd sensul,
Iar astazi, acesta este rostul meu.
Dar maine, cine stie?
Posibil ca să lepăd stăruința,
Sau poate... 
Poate voi continua mereu.
                                              

Necondiționat

Mergând tăcut prin tine ..
Mă treceau adesea emoții ascuțite,
Făurite-n foșnetul frunzelor,
Ca un ropot de copite
Îmi năvăleau simțirea.
Sublime.

Tăcut, mergeam prin tine,
Săgetat în permanență
De-un fior de apartenență.
Pământul mă chema,
Stejarul îmi vorbea,
În inimă-mi curgea
Iubire.

Mergeam tăcut prin tine
Și am simțit, cum crește-n mine,
Sălbatecă ca o prerie,
Moale, fin-trandafirie,
Iarba.

Mergând tăcut prin tine,
Probabil într-o adiere
Vreo sămânță,
Mi-a căzut în piept
Și-a încolțit.

Iubita mea pădure, 
Aș vrea să intru-n tine
Și sufletul, să-mi lege
De rădăcinile tale
Veșnicia !

Strigăt

Ce ar trebui să știu și nu am știut,
Ce ar trebui să cred și nu am crezut,
Ce ar trebui să simt și nu am simțit 
Ce ar trebui să fac și nu am făcut.
Ce ar trebui să fie și nu a fost
Sunt toate lipsite de vre-un un rost!

O veșnică zvârcolire în același nisip
Încercând să acopăr rănile,
Deja cicatrizate de prea sfântul timp.
La suprafață a rămas escara,
În adânc țâșnește flacăra.
Urlă disperarea pentru ce am pierdut
Strigă durerea pentru ce nu am putut.

Iubirea

Te-am avut!
Și te am și acum.
Cu tine sunt,
De mână..
Dar pe alt drum.

Suntem tot noi,
Dar nu aici.
Sufletul nostru știe,
Acum am aflat și eu
Și-o fericire mare m-a trăznit!
Că nu te-am pierdut pe vecie,
Ci am rămas în infinit.

Prin pădure

De păr m-a tras un ram,
Crescut mai mult decat celelalte,
De parcă ar fi vrut să spună
Stai..
Mai stai puțin aici,
cu mine
Căci singur sunt
Cu toate că-s crescut
La fel ca ele..

Cu toate că-s ieșit din alte ramuri
La fel ca mine,
Mă simt stingher..
Și neînțeles.

Simțeam că mă sufocă
Atâta simetrie
Și-atâta foșnet..
Era să cad in nebunie
Și am fugit..

Dar acum ,
Mă găsesc singur...
Mai stai puțin cu mine ,
Măcar și un minut.

Lacul

Pe-întinsul apei, scăldate-n aurul puternicului,
Am zărit libertatea.
Mi se părea constrângere la inceput ...
Căci prinsă într-ale ei maluri ,apa
Nu-și lasa cuprinsu-n alte infinituri.

Cum inima mea-nchisă in efemerul meu trup,
Nu poate să pătrundă și-n alte nemuriri..

Dar apoi, vederii mi s-au arătat,
Atâta viață câtă ține apa-n
Valuri și pe dedesubt
În trestie și-n malu-abrupt.

Și-atunci , simțirii mi s-au revelat,
Sutele de povești, neîncepute sau, neterminate,
Universuri și abisuri
Care zboară prin văzduhul sufletului meu infinit,
Îngropat în inima mea mică.

Răscruce

Aici la răscruce am stat
Și am gândit,
La toate cele ce au fost.
Iar cele care va sa vie
Doar tăcutul nepătruns le știe ..

Dar eu, cu un aer cunoscător
Am luat-o la picior
Pe cărarea ce nu am mai fost ..
Nădăjduind pentru a nu stiu câte-a oară
Că în acest sfârșit de vară
Voi fi găsit ACEL rost.

Pe care toți,
Bâjbâind pe cărări
Neumblate
Speram ,
Macar o clipă
Să îl zărim.

Pădurea-mi este muza sfârșiturilor transformate-n începuturi.

Cacofonie

Cred că...
Cred că culoarea creeaza corali,
Că credinta crește coloși.
Conștiința cunoaște cu certitudine cuprinsul.
Copacii cu crengile crescute către cer, conduc către conștientizarea condescendenței,
cu care credem că conștiința cere cogniție.
Craterele construite cu competența conformării,compun capcane chibzuinței.
Când cuprinzi cordul cu credința celui care cunoaște, consimți categorica continuitate cosmosului.
Copilăria curge când copiii creeaza curcubee.
Circumvalațiunile creierului cresc cu creativitate.
Cuceritorii crini,cu condimentata colonie, călăuzesc cugetul către complexitatea cu care, creația combina crima cu chipeșimea.

Te-aștept

Te aștept să vii,
Să iți iau mâna într-a mea,
Și să iți spun că mi-a fost dor
De tine.

Te aștept să vii,
Să imi pun capul la pieptul tău
Și să-ți aud bătăile
Inimii.

Să iți mângâi părul,
Să stam in tăcere,
Care aduce-a adiere
Prin ramurile castanilor
Sub care nu am stat,
Încă..

Te-aștept să vii ..
Să-mi fii prezență,
Să-ți fiu mireasmă,
Îmbălsămată-n amintirile
Ce va să vină.

Liniștea ce-mi învăluie sufletul,
Ca o mare de nori fini ce acoperă piscurile
Nalte, nalte,
Atunci când mă privești,
E o picătură din liniștea
Ce o știam din pântece.

Mă întreb ..
Prin ce ape înoți acum
Si ce simțiri te încearcă ?
Mai zăbovești ?
Lăsându-mi inima flămândă
Sa se zbată.

Her

Am dus-o și pe ea aici,
Căci e frumos
Am vrut să știe cum mă simt când te gândesc.

I-am arătat ce ți-am scris și i-a plăcut.
E mândră de mine,
La fel cum ai fi și tu de noi.

Cu toate ca s-a frânt
Ca ramurile grele ale unui copac mare,
După furtună,
A trebuit să rămână în picioare.

Ea nu își cântă dorul ca și mine ..
Când ai plecat,
A trebuit să fie puternică
Și a rămas așa...

Pământul

Pământul te-ndeamnă
Sa te desculți.

Piele pe piele.

Pământul te cheamă,
Să îl auzi.
Vrea sa-ți vorbească de un dor
Ce l-ai uitat.
Sunt pașii tăi
Pe pielea lui
Ce i-ai lasat..
Demult.

Atunci pașii erau mici
Și tălpile la fel.
Îi dezmierdai coama-ncălzită
De soarele rebel.

El iți ducea rădăști,
Cu care te jucai.
Și iți dădea trifoi,
Pe care-l căutai
Să fie cu patru.

Pământule cu pielea ta crestată
Promit c-am sa-ți aduc odată,
Niște tălpi mici ,
Ca și atunci.
Să-ți netezească

Lungile-ți poteci..

Știu

Știu că,
Ți-ar fi placut
Să fumăm aici,
O țigară..

Ți-ar fi plăcut aici.
Unde soarele luminează
Doar unele frunze odată ..
De parcă le-ar iubi mai mult.
Dar dacă stai aici o zi,
Observi cum el se muta,
Sa primească toată frunzimea
Meritata lumină.

Unele frunze cad,
Doritoare parcă,
De odihnă.
Altele,
Se-aruncă pe-ale vântului valuri
Si călătoresc peste păduri,
Peste mări și țări..
Până la castel.

Ti-ar fi placut aici..
Îți risipește vântul cugetul
Ți-adună-n suflet liniștea.

Ți-ar fi plăcut ..
Frumosul de aici ,
Este aproape la fel
Cu sentimentul
Care mă-neacă atunci
Când mă gândesc la tine.

De demult

Sarmale și pături
De tăieței proaspeți făcuți
Întinse pe masă la uscat.

Vorbe moi și bune
Ca și gogoșile cu mult zahăr pudră.
Halatul cu floricele
Mici și multe.
Ceartă aprigă la nevoie
Ca și nuiaua,
Dar fără.

Șorțul legat,
Mâinile de făină ,
Deseori frământă.
Alteori ,
Rotesc sucitoarea.

După ceartă, clătite cu brânză dulce,
Stafide și coajă de lămâie rasă.

Sfaturi calde,
Povețe si proverbe,
Povești de demult..
De te fac să visezi la
Miros de viței,
Vaca cu laptele ca spuma..

Ca niște basme,
Dar de la țară.

Drag de țărână și de găină,
Drag de viață și de muncă,
Sănătate și zoală,
Patriotism și fală..

Școală puțină,
Copii mulți ,cu rumeni obraji.

Soare mult,
Îndeosebi în zâmbet.
Curățenie lună ,
Îndeosebi în suflet.

Eu sunt

Citesc viață în mine
Viață fără păcat
Viață fără de sfarsit.

Abia astept să îți simt privirea
Și să mă-ntorc spre tine.
Voi visa intenționat această întâlnire
De după..
Vreau sa o trăiesc.

O viață mi-ai stat in suflet,
Ca o lipsă..
Vreau sa simt prea plinul de tine,
O clipă
Nesfârșită.

Tu ești neajunsul care m-a facut să umplu viața de căutări.
Căutându-te ,
Era imperativ sa înțeleg cine sunt eu..
Și în aceasta despărțire
M-am găsit pe mine,
În acest infinit liniar.
Tu esti lipsa care mi-a umplut viața de mine.
             
                  Eu sunt.

Bottled

Simt cum îmi mișună
Emotii nedorite
Pe sub piele.
Nerostite,
Îmi mănâncă oasele

Îmi înnoadă mușchii
Vor să iasă
Vor viață.
Vor să fie recunoscute
Văzute
Simțite.
Vor să fie auzite
Știute
Amintite.
Vor să fie consumate
Gustate
Citite.
Vor să fie înțelese
Acceptate
Iubite.

Vor dragoste , familie și urmă
Vor pace, mireasma și foc.
                   Urnă!

Despre tine

Senin îmi cuprinzi gândurile într-o suflare , ele ma întreabă de tine.
      Eu știu ca ești bine ..
         Te simt in iubire,
             Te aud in tăcere,
Te văd în picturi imaginare ideale.
    Știu de tine, că ești parte din mine,
       Ai fost și vei fi până în acea zi,
              Care nu va mai veni
                     Niciodată.

Etern
Îmi esti în existență.
Eternă îți sunt,
Ca și iubirea,
Ce te înconjoară si te pătrunde , de fapt din tine vine .. si ține
să ne aduca aminte,
Că nu prin cuvinte,
Ci prin simțiri
Ne creem amintiri
Ce dănuiesc epoci.
Și străbat ani și ani și mări și țări
Și ne aparțin noua,
Acelor voci
Care suntem toți.
Toți care suntem avem această cunoștință,
Uniți fiind într-o singură ființă,
       Că această suflare
         Puternică și
             Caldă,
                O forță
                   Măiastră,
                      Un suflet,
                          O oaste.
E dragoste!
Sub coaste, e una.
Una pentru fiecare
Suntem mulți și toti unul
Una cu tot,
Indispensabili in unicitatea noastră
Uitând de propria importanță
Am venit aici
Să ne aducem aminte
Ce cu buna știință am uitat
De dragul jocului
Și a bucuriei de a FI.

Reverie

Visez..
Visez că mă aștepți cu flori de măr ..
Visez că mă aștepți îngenuncheat, cu simbolul dragostei noastre în mână spunându-mi că vrei sa fim unul.
Visez că mă aștepți cu toate cioburile iubirii noastre lipite.
Visez că vii și îmi spui că poti trăi fără mine , dar nu vrei!
Visez ..

Naturist

E dimineață și în corpul greu îmi atârnă dureri vechi,
Ce nu mai suportă amânare
Mă ustură intimitatea acelor zile.
Mă doare spatele vieții cu o senzație cunoscută de merit.
Tălpile rămase mici , nu au puterea de a înainta.
Am rămas într-un loc unde dacă iau trebuie sa dau , iar dacă dau trebuie sa iau.
Mâinile.
Amarul din suflet îmi stă în gură.
Mă umple de bube.
Dinții îmi sunt plini de același venin.
Cuvintele îmi sunt învăluite în ceața vorbelor grele..
Apăsare.
Gândul de acolo îmi îneacă ochii, iar colacul,  l-ai luat.
Normal că mă tratez! Ce întrebare e asta?
Iau medicamente.
Ieri am luat un psiholog și niște prieteni.
Astăzi iau plimbare.
           

Personalitate

Mi-e lene să mă mai gândesc la tine , la mine , la noi și la ce nu a mers...
Dacă a mă iubi pe mine însămi, înseamnă să încetez să mă mai învinovățesc , atunci da !
Doresc sa fiu iresponsabilă!
Mi-e dor de lumina mea în ochii tăi.
Mi-e dor de stelele tale in sufletul meu..
Iubesc încăpățânarea cu care m-ai convins că totul va fi bine ..
☆
Și, ce să îți mai zic ?!?
Că de fiecare dată când scriu mă gândesc la TINE?!
Să îți spun că povestea asta vroiam să fie una de dragoste ?!
Dar din nou te-ai furișat, ai aparut !
Pentru că ești ca un hoț, dar de inimi.
A mea ai luat-o cu tine fără să mă întrebi dacă ți-o dau.
Ma dori!
Sunt infantilă să cred ca ești acolo.
Povești de adormit copiii..
Iar eu se pare că am ramas un copil fără inimă.
Tu nu înțelegi că ești inima mea??
Și ce rost are totul fără ea..
Da, sunt o proastă care nu pricep, unde ?!
Rămân nerecunoscătoare în fața vieții !
Și nemulțumită de nemulțumirea mea !
Te iubesc...

A da! și sunt grasă!!!
Ca mama, care a rămas să adune miliardele de cioburi după ce ai spart tot în urma ta!