De uitarea uitării.
În suflet mi-a rămas o anamneză,
Din valea văii.
Nu-mi pare că pot să-i pun contur
Simțirii simțirilor
Fără s-ajung ca un conjur,
În cimitirul cimitirelor.
Acolo zace de decenii
Mortul morților.
Așteaptă doliul sa îl termin,
Iubitul iubiților.
Dar eu îmi simt suflarea, legată c-un blestem
De moartea vieții mele.
Iar cimitirul sfânt îmi curge
Lent și viu prin vene.
Și toate-aceste simboluri de sfârșit
Îmi cântă trainic pulsul.
Căci stând în valea văii, isonul meu e-apusul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu