Manifest

Când mă gândesc la tine și cum în lumina ta m-aș topi ca un ghețar,
Iau foc.

Și cum în brațele tale, aș pierde și ultima fărâmă de putință,
Închid ochii.
Și-n dulcea agonie mă cuprinde moale visul, 

Că tu exiști, 

Și-ți simt prezența, în valul de căldură ce mă inundă atunci,
Când mă gândesc la tine.

 

Lugubru

 

Lugubrele patimi,
Neobositele lacune,
Infantilele pasiuni,
Consumă încet vicii și sarcasme.

Adânc în scorbură, uitarea doarme.
Zac așchiile sărite din alt pom, ce-a fost la rădăcină tăiat.
Otrăvuri colcăie însetate de carne,
Înfometate de nou, de proaspăt, de curat.

Tu!

Eu când îmi aduc aminte de tine, îmi aduc aminte când mi-ai spus că mâinile mele sunt frumoase... și dacă le voi spăla, voi vedea și eu asta.

Eu, când îmi aduc aminte de tine, îmi aduc aminte când ma țineai în brațe și mi-ai spus că sunt ușoară ca o pană, iar țepii de care țineam cu dinții nu-mi folosesc. Mi-ai spus, că pot să îi țin dacă vreau, că sunt destul de înțeleaptă să fac alegeri potrivite.

Eu când îmi aduc aminte de tine,  îmi aduc aminte când mi-ai spus că sunt frumoasă, chiar dacă mă prefac că nu sunt. Mi-ai spus că ai văzut sub măști, sub cicatrici, pe sub zburleală, ceva de care eu nu-mi aminteam...

În vortexul furiei, îmi amintesc că pot să fiu exact ce vreau, dar pot să fiu și mult mai mult de atât.

Când îmi aduc aminte tot, eu știu că cineva ca TINE m-a văzut, iar asta înseamnă că exist...

Eu, când mă gândesc la tine, îmi aduc aminte de mine și mă iubesc.

                    Fără tine, aș fi rămas pribeagă.

               Fără conținut, fără cap și fără coadă.

     

DUDUM!

Îmi bate junghi, îmi bate sufocare,

Îmi bate-n gât, în piept și în stomac.
Îmi bate amenințător și tare.
Dudum! Dudum! De sub cucta cu capac.

Simți bătaia de joc ?  

Un joc obositor, ce nu mai trece.
Simți încordarea unui foc ?
Ce s-a încins și s-a aprins, apoi s-a stins, și-acum e rece.

Îmi bate inima durere.
Dudum! Dudum! Dudum!
- Au!
- Simți ?!
- Lasă-mă!!!
- ...

  DUDUM!!!

Mama și cu mine

Iartă-mă!

Iartă-mă tu mamă! Iartă-mă că nu am știut, că nu am putut, că nu am spus și că n-am făcut!

Și știu că dacă tu ai fi putut,

Știu, că dacă ai fi știut,

Ai fi făcut.

Da' n-ai făcut.

N-ai făcut tot ce ai fi vrut să faci.
Și n-ai făcut tot ce-ai fi putut să faci.
N-ai spus tot, ce ai fi vrut să spui.

Și, n-ai spus tot ce-ai fi putut să spui.

Și nu ai deschis gura, inima și brațele atunci când era nevoie.
Pentru că n-ai putut. Pentru că n-ai știut.
Și te iert.

Si mă iert pentru că n-am știut, și n-am putut.
Mă iert pentru că atunci când am putut, n-am știut
Și când am vrut, nu am putut.
Și când am știut, n-am vrut.
Mă iert.
Mă iert că nu am deschis gura, brațele și inima atunci când a fost nevoie.

Ne iert, pentru toate nepăsările și neputințele. Amin!

                     

                                                  P.S. : Iartă-ne și tu ! 
      

9 august 2020

Concluzia zilei: Zilele trec. Cele ca și aceasta, au fâșii de lumina tricotate prin ele. Soarele mă mângâie prin buzunare, ascunse chiar și de mine. Sfârșitul zilei mă apasă în aceleași bătături. Mă uit la același tavan și promit că, atunci, îmi voi aduce aminte de această zi și voi zâmbi.

                 

Olive juice

Eram copii și-aveam în suflet un abis.
Ne-am cunoscut și ne-am lipit, ineluctabil.
Erai un zeu, pe-un piedestal de neatins.
Era o foame, o nevoie, o tânără iubire. Eu am crezut că dau, dar am luat cu setea unui nou-născut și, în scurt timp nu a mai fost. Inevitabil... ?

Eram copii și n-am știut,
Dar am crezut în multe.
A fost ca o țigară aruncată-n fân.
Dar fumul a rămas cu noi, ne gâdilă prin suflet, ne face să tușim melancolie și ne umple cu parfumul acelei profunde intimități - de parcă eram doar noi doi în viață.

N-ai

  

Sunt doar un demon îmbrăcat în pene.
Înaripat, cu ghearele-n pământ.
Mă cred nemuritor în timp ce-nghit grăunțe,
Am ciocul ascuțit și fața din ciment.

Sunt doar o făcătură, o jalnică machetă.

Dansez pe ritmuri grave, mimând vivacitate,

Pretexte filozofice mă-îmbracă-n recuzită.

Mă ung cu aforisme, analogii , citate..

          

Rugă

Țărâno, vino și m-apasă !
Conține-mă cu moliciunea ta.
Rece și-înțelegătoare, lasă
Să-mi doarmă soldații, în groapa
Din tine.

Și dacă îmi lipsește, măcar să fiu un conținut.
Și dacă nu găsesc în aer rațiunea, măcar să nu mai știu, am vrut.
Și dacă tot nu văd ce-am de văzut, măcar ține-mă să dorm un somn profund.
În sfărmurile tale vreau să mă afund și să mă toci mărunt, mărunt.

Vibrația

Când am închis ochii,
Am văzut.
Stătea dezgolită în fața mea,
Tot cum am stat și eu,
Demult... Mai știi?

I-am spus: - Mă bucur să te văd!
- Te căutam de ere.

În timp ce îmi recita iubire,
Ea, m-a privit adânc în suflet,
Și-a trecut degetele prin părul meu, mi-a tras capul pe spate și m-a pătruns prin fiecare por al ființei.

Vortex

Dacă nu pot recupera ce am pierdut,
Măcar să distrug tot ce a rămas!

Eu sunt cel din urmă rănit.
Cand termin cu voi, nimeni n-o să vă ducă dorul.
Am venit, să îmi dați ce aveți de plătit.
Eu sunt DISTRUGĂTORUL!

Ați presărat suferință pe unde ați suflat.
Am venit să vi-o dau înapoi!
Luați, cu vârf și îndesat!
Vă declar război!

Vă arunc în brațele goale, tunete!
Tamplele calde, vi le spulber!
Seamăn în sufletul vostru distrugere!
Vin, să vă sufoc în aer liber!

Veți plăti, cu mai mult decât ați luat!
Vă prefaceți, că nu știți!
Nu este nici unul dintre voi, nevinovat.
Sunteți toți niște ipocriți!

Trec prin voi, ca baioneta prin carne vie,
Ca și obuzul prin aer tâșnesc.
Visez, să vă adun pe toți într-o colivie
Și să vă stârpesc!

Eu, sunt cel din urmă rănit.
Tot ce mi-ați lăsat e golit de valoare.

In mine e un vid infinit.
Tot ce mi-a rămas, e lipsit de culoare.

Combustie

Arde nevoia de a fi iubită.
Arde ca un cărbune încins, în pîntece.
Arde singurătatea mocnită.
Arde dorința de cântece.

Arde. Îmi ia foc părul, carnea îmi pârjolește.
Arde și miroase a ciumă.
Arde și nici un balsam nu-mi potolește.
Arde, sfârâie, consumă.

Arșița se întețește și împroașcă.
Până și flăcările iau foc și nasc sclipiri.
Flagelul mistuitor purifică.
Din jarul veșnic sar scântei din primele și cele din urma iubiri.

Water

I want to break free.
I feel suffocated by all the tasks
And all the fitting, in this box called life.
I want to break free at last.

I'm tired of subsisting.
And all the things I have to be, or not!
The borders of existing
Are tightening the knot.

I need to flow down into the unknown, filling up the sense of being.

Ezechiel

Îmi simt inima închisă.
De-abia respiră de sub apăsarea prejudecăților.
Ce vrei ?!
O să fii așa mereu?
Nu vrei să te deschizi să vezi cum e în lume?
Tu știi deja ce va sa vie ?
De unde ?!
Tu știi ?
Auto-profeții.

Pano(/a)ramă

Unghiuri drepte, fără ocolișuri.
Pereti înfipți adânc cu rădăcinile din magmă.
Infailibile tăișuri,
Structuri impenetrabile, fără maramă.

Momente gravate plutesc în conținutul timpurilor.
Unde în intersecție,
Se împletesc și cresc de-a lungul si de-a latul variantelor,
Rețele de difracție.

Expresii, cifre, litere.
Plutesc în matrice
Și se atrag incompatibile
Într-o aberație (a se citi poezie).

Work

When love makes you powerless,
Less worthy..
When no love, no life, no emotions,
Seems the logical answer.
When a wave hits you in the back of the head
And now you are drowning.
You are choking with your own thoughts of unworthiness.
You could choose not to, but could you?
Because you are a useless piece of work.

Gravitație

Mă las moale și mă arunc.
În gol.
Îmi șuieră aerul prin urechi.
De văzut, nu vreau.
Îmi zboară vântul prin păr.
Un urlet din mine mă cheamă.
Aș vrea să spun că mă cheamă la tine...
Mă sparg în milioane de fărâme.
Și fiecare fărâmă cade mai departe.
Și se sparge-n miliarde.

Yin

Tu ești un cerc, o floare, o mandală,
De tip catifelat, înțepător.
Cu variante pentru fiecare anotimp al zilei. O croială,
Cu tiv nedefinit, înlănțuit, amețitor.

Eu, o lumină, o căldură, un izvor,
De tip ascuțit, ghețar fulgerător!
Cu întreruperi bruște, scurtcircuit obositor.
Cu o cadență lină, cu ritm usturător ...

Nimic

Nu știu ce râuri m-au purtat,
Ce ape m-au împins cu valul lor,
Pe-un mal încărcat,
Din tărâmul contradicțiilor.

Ți-am spus că nu știu!
Neînțelesurile mă mișcă într-un fel în care
Tot ce-am clădit, ce e definitoriu,
Vreau să dispară până mâine.

Să mă smintesc! Doresc

Să umblu dezgolită de toate sensurile.

Cu ochi limpezi să clipesc
În toate florile, în toate părțile.

Ce văd, să nu aibă valori,
Adevarat.. sau fals, ci doar să fie.
Să îmi lipsească rațiune și păreri.
Așa doresc să mă trezesc de mâine.

Love never fails

I opened up much wider.
I walked in and out of my cage.
I stayed every time I needed to run faster.
I bit you every time I had the chance.

Out of my cage, I didn't feel protected.
I was vulnerable and soft.
With my big mouth, open-hearted,
On the shaking earth.

You soothed my uncertaintys with words,
But your actions were much louder.
You refused to put down the walls.
And then, I remembered I was stronger.

There was a time when I needed to know,
Why and how to fix this inconvenience
But now, Oh! now I've seen my heart's glow
The path of light, from hardship to resilience.

My heart is teaching me about my grief
Without pain there is no love, she whispers.
With all the loss, guilt, shame, and unbelief
My darling, it's only love, that never fails.

Furtună

Vântul îmi taie respirația
Când brazii se îndoaie până la pământ.
Stând nemișcată, îi aud lamentația.
Mă sufocă și mă îneacă acel gând.

Știu că brazii se ridică, că de-aia-s brazi.
Ce nu știam e că se-nalță mulțumiti.
I-a curățat furtuna de lchenii hâzi.
Toți paraziții au fost azvârliți.

Iubire ?

Îndepărtându-te, am putut să-ți fiu aproape, să mă bucur de tine, pentru că nu reprezentai nici un pericol. Depărtarea e controlabilă și sigură.
Când îți eram aproape, te-am îndepărtat. Am simțit că mă sufoca apropierea, intimitatea, așteptările, nevoia de a fi iubită.

Oricât de frumos e, mereu este un gând în spate care îmi spune că eram și sunt mai bine singură. Mai în siguranță, mai liniștită, mai lipsită de toate gândurile și scenariile negative, lipsită de presiunea de a fi perfectă din toate punctele de vedere.

Când pleci, mă simt pierdută, abandonată, mă simt a nimănui. Vreau să stai cu mine și să nu mai pleci niciodată.

Când ești cu mine vreau să pleci și să mă lași în pace, să nu mă mai sufoci cu îmbrățișari și saruturi. Mă enervează cum respiri și că exiști. Du-te!

De ce ?

Mi-e frică de intimitate și de apropiere. Îmi păzesc inima. Mi-e frică sa o deschid. Mi-e frică sa o folosesc, să simt, să iubesc, să dau. Mi-e frică că mi-o vei sparge în bucatele atunci când vei pleca, pentru că îți vei da seama că nu merit sa fiu iubită.

De ce nu merit sa fiu iubită ?

Nu merit sa fiu iubită pentru că sunt un om rău. Eu l-am omorât pe tata. Sunt o fetiță rea, neascultatoare, veșnic nemulțumită, pe ce pun mâna stric, sparg, sunt egoistă, nu mă gândesc decât la mine, nu țin cont de nimeni. Nimeni nu o să mă suporte așa cum sunt. Sunt rea.
Nimeni nu o să mă iubească pentru că sunt rea și Dumnezeu nu iubește copiii răi.

Iubirea?

Iubirea înseamnă neputință. Neputința înseamnă lipsa oricarei puteri în fața pierderii.
Furia înseamnă putere. Nu dau, nu pierd.
Când mă pierd pe mine mă simt neputincioasă și mă trasform într-o fiară, gata să sară la gâtul oricăruia.
Când mă gândesc la iubire, mă văd închisă într-o cușcă, la dispozitia celui care m-a închis acolo. Când mă gândesc la iubire văd moarte. Vreau să supraviețuiesc iubirii. Iubirea are sângele rece. E un criminal. Voi ucide iubirea. Iubirea nu merită sa trăiască. Iubirea e un monstru.
Tot ce îmi doresc în viață e să fiu iubită iar asta mă distruge, să iubesc. A iubi înseamnă a mă sacrifica pe mine. Iubirea cere sacrificiu.

Cine sunt eu ?

Eu sunt un monstru, un animal sălbatic închis într-o cușcă. Cine este cușca? Frica. Cușca este frica de a nu fi iubit. Frica că orice aș face, aș ajunge schilodită de iubire.
Cușca nu mă lasă să mă eliberez de moarte. Sunt prizonier în cușca mea. Cușca ma protejează. Atâta timp cât sunt in cușcă sunt in siguranță.
În afara cuștii stă pierderea, nesiguranța, neputința.
În cușcă mă simt furioasă. Vreau să mă omor la fel cum l-am omorât pe tata.

Cum l-am omorât pe tata?

Pe tata l-am omorât prin iubire. I-am dat tot ce am avut sa îi dau și a murit.

În relație mă simt vulnerabilă. Când văd ceva ce îmi place mă simt neputincioasă. Simt nevoia să demonstrez că NU sunt vulnerabilă și prefer să dau cu piciorul oricărui lucru decât să îl pierd. Dacă îi dau cu piciorul, el mai există acolo, pe când daca îl pierd, el a murit, nu mai există.
Conflictul dintre a-mi dori un lucru, cel mai mult și frica de a pierde acel lucru, mă dezechilibrează, mă decompensează.
Frica de a pierde acel lucru este mai mare ca și dorința de a-l avea. Prefer să nu îl am, asftel el continuă să existe, decât să il pierd și astfel sa moară.

Iubirea este viață, iubirea este moarte.

Iubirea este viață..
Încă nu am nimic de spus aici. Nu simt această afirmație ca fiind una adevărată. Doar știu că este, iar acest lucru mă irită.

Iubirea este moarte!
Iubirea simt că este cel mai periculos lucru din viață. În fața iubirii mă simt mică, neînsemnată, neputincioasă.
Atunci când mă simt iubită, acest lucru mă revoltă, mă înfurie, mă simt păcălită, trădată, luată de proastă. Cum aș putea crede că cineva ma iubește ? Marș. Nu am nevoie de iubirea ta.

RUȘINE!

Mă învinovățesc pentru că sunt egoistă. Vreau totul pentru mine. Eu nu am. Nu vreau să dau.
Nu înțeleg de ce sunt așa de rea. Dacă aș fi mai bună, aș putea fi iubită.

Mă simt vinovată pentru că sunt egoistă și mi-e rușine. Înteleg de ce mi-e rușine. Așa și trebuie SA-MI FIE RUȘINE PENTRU CĂ SUNT EGOISTĂ! Copiii egoiști sunt copii răi.

Sunt inhibată. Nici nu aș avea cum să fiu dezinhibată, pentru că ce reprezint eu este inadecvat.
Sunt un copil rău, egoist, inadecvat și așa ar și trebui să fiu, inhibată. Nimeni nu iubește așa ceva și nici nu ar trebui să vadă.

Atunci când iubesc, simt că mă dizolv și că îmi pierd identitatea. Nu mai știu cine sunt. Nu mai stiu de ce am construit atâta defensivă. Cine sunt eu ? Sunt nimeni. Mă simt dezarmată, neputincioasă, mică, la mâna celui pe care îl iubesc.

Scurt metraj

Două ziduri s-au întâlnit.
Au facut un pas înapoi, s-au cântărit,
S-au bucurat că seamănă leit,
Și-au luat avânt cu entuziasm, dar s-au izbit!
Realizând, că sunt de neclintit..
Au evaluat daunele, doar s-au ciobit.
Și au plecat mai departe în pas grăbit,
Fără să privească înapoi.

Namaste

I want to know the real YOU.
I want to see behind the struggle.
I want to hear your heart's tune.
What would take to open the door to the secret tunnel?

I want to break those ancient locks,
I want to walk upon your darkest passage
I want to see the essence of the faults.
I want to know what got you all this leverage.

I want to know the weaknesses and the mistakes.
I want to know what drives your heat.
I want to see what makes you burn in flames.
What gets your heart to skip a beat?

The reason that I want to comprehend all that
It's rooted in the substance.
I want to know what brought you here today.
To feel your undenying presence.

Istorie

Sunt un om mic într-o lume mare.
Am probleme mari, într-o lume mică.
Emoții, necunoscut, uitare..
Dorință prăfuită, îngropată, înecată cu frică.

Pe coate m-am târât până aici.
Prin ceață și tranșee
M-am descompus până în străbunici.
Prin bombe și războaie demne de o epopee.

Sunt un nebun, pierdut, peleag.
Câteodată ies învingător în capul meu și-atunci e pace.
Alteori, privesc cu umire în jur și nu-nțeleg.
De ce ? D E  C E  ?!?

Ziran

Please, let me feel my sadness,

Don't try to make it light.

Just let me be, embrace the darkness
That's part of my inside.

Just see the beauty that it is,
The gifts it has to offer.
It's not all about the light and peace.
Sometimes your eyes are open, when you crumble.

It's in the darkest place that I found strength,
In the unknown, I found my answers.
It's in the biggest despair that found faith,
In the silence, I found presence.
It's on the longest road that I found the path,
In the fog, I found my clarity.
It's in the misery that I found wealth,
In the middle of the storm, I found serenity.

I am the dark and ugly, full of scars,
My heart is shattered.
Misunderstood, unfit.. as you'll predict.
Regrettably bespattered.

Aproape că

Ți-am spus cu apăsare că te vreau,
Iar tu mi-ai spus lejer că nu știi ce va fi.
Tu știai, dar nu mi-ai spus-o așa pe șleau,
Crezând că așa fac oamenii ce-s buni.

Eu am știut că tu știai de fapt
Și am știut și ce anume.
Dar am ales ca să mă mint.
Cum te mințeai și tu, cu bunătatea-n lume.

Peisaj

În suflet mi-e pace.
În minte dialog.
În corp, pe alocuri ace.
În inimă potlog.

În ochi acru.
Pe obraz paloare mascată de-un roșu pensulat.
Zâmbet uscat, macru.
O zăpușeală.. Deschide-ți oblocul! Dați drumul pădurii, să intre aer curat!

Idilă

Ai venit, ai privit , ai luat și-ai plecat.
Am venit, am privit, am deschis și ți-am dat,

Te-am "golit", m-ai golit,
Perspective economice.

Vatra sufletului

În inimă îmi răsună un cântec,
În brațe îmi leagănă un început.
În glas îmi urlă strămoșii din pântec.
În suflet mă alină un prunc ne născut.

Răsună un pământ pe sub pământ,
Mă strigă urmașii din urmă.
Mă cheamă mama mamelor cântând,
Vino puiule acasă, în turmă.

Acasă unde suntem și-am fost împreună.
Sub glii, în flori și copaci.
În cuprins, în brațe, în sânge, în vatră.
Unde sufletul întregește urmași.