Iubirea

Te-am avut!
Și te am și acum.
Cu tine sunt,
De mână..
Dar pe alt drum.

Suntem tot noi,
Dar nu aici.
Sufletul nostru știe,
Acum am aflat și eu
Și-o fericire mare m-a trăznit!
Că nu te-am pierdut pe vecie,
Ci am rămas în infinit.

Prin pădure

De păr m-a tras un ram,
Crescut mai mult decat celelalte,
De parcă ar fi vrut să spună
Stai..
Mai stai puțin aici,
cu mine
Căci singur sunt
Cu toate că-s crescut
La fel ca ele..

Cu toate că-s ieșit din alte ramuri
La fel ca mine,
Mă simt stingher..
Și neînțeles.

Simțeam că mă sufocă
Atâta simetrie
Și-atâta foșnet..
Era să cad in nebunie
Și am fugit..

Dar acum ,
Mă găsesc singur...
Mai stai puțin cu mine ,
Măcar și un minut.

Lacul

Pe-întinsul apei, scăldate-n aurul puternicului,
Am zărit libertatea.
Mi se părea constrângere la inceput ...
Căci prinsă într-ale ei maluri ,apa
Nu-și lasa cuprinsu-n alte infinituri.

Cum inima mea-nchisă in efemerul meu trup,
Nu poate să pătrundă și-n alte nemuriri..

Dar apoi, vederii mi s-au arătat,
Atâta viață câtă ține apa-n
Valuri și pe dedesubt
În trestie și-n malu-abrupt.

Și-atunci , simțirii mi s-au revelat,
Sutele de povești, neîncepute sau, neterminate,
Universuri și abisuri
Care zboară prin văzduhul sufletului meu infinit,
Îngropat în inima mea mică.

Răscruce

Aici la răscruce am stat
Și am gândit,
La toate cele ce au fost.
Iar cele care va sa vie
Doar tăcutul nepătruns le știe ..

Dar eu, cu un aer cunoscător
Am luat-o la picior
Pe cărarea ce nu am mai fost ..
Nădăjduind pentru a nu stiu câte-a oară
Că în acest sfârșit de vară
Voi fi găsit ACEL rost.

Pe care toți,
Bâjbâind pe cărări
Neumblate
Speram ,
Macar o clipă
Să îl zărim.

Pădurea-mi este muza sfârșiturilor transformate-n începuturi.

Cacofonie

Cred că...
Cred că culoarea creeaza corali,
Că credinta crește coloși.
Conștiința cunoaște cu certitudine cuprinsul.
Copacii cu crengile crescute către cer, conduc către conștientizarea condescendenței,
cu care credem că conștiința cere cogniție.
Craterele construite cu competența conformării,compun capcane chibzuinței.
Când cuprinzi cordul cu credința celui care cunoaște, consimți categorica continuitate cosmosului.
Copilăria curge când copiii creeaza curcubee.
Circumvalațiunile creierului cresc cu creativitate.
Cuceritorii crini,cu condimentata colonie, călăuzesc cugetul către complexitatea cu care, creația combina crima cu chipeșimea.

Te-aștept

Te aștept să vii,
Să iți iau mâna într-a mea,
Și să iți spun că mi-a fost dor
De tine.

Te aștept să vii,
Să imi pun capul la pieptul tău
Și să-ți aud bătăile
Inimii.

Să iți mângâi părul,
Să stam in tăcere,
Care aduce-a adiere
Prin ramurile castanilor
Sub care nu am stat,
Încă..

Te-aștept să vii ..
Să-mi fii prezență,
Să-ți fiu mireasmă,
Îmbălsămată-n amintirile
Ce va să vină.

Liniștea ce-mi învăluie sufletul,
Ca o mare de nori fini ce acoperă piscurile
Nalte, nalte,
Atunci când mă privești,
E o picătură din liniștea
Ce o știam din pântece.

Mă întreb ..
Prin ce ape înoți acum
Si ce simțiri te încearcă ?
Mai zăbovești ?
Lăsându-mi inima flămândă
Sa se zbată.