Injoncțiuni

Eu nu exist.

Și vreau să-ți spun atâtea despre despre mine,
De parcă încerc să te conving
Că stau în fața ta și S U N T.
Mă uit la tine, mă uit în mine,
E plin de un nimic sălbatic,
Inexistent și apăsător.
Ce simt, ce stiu? Să demonstrez ? Că știu, că pot, că am și eu drepturi ? 

Haha ! Cine ți le-a dat ? Crezi că poți să vii să iei așa, orice ? Ai și tu pe cineva? Cineva care să confirme că exiști. Crezi că te descurci singură? Cine te crezi ?!
Mi-e frica sa mor, mi-e frica sa trăiesc.
Eu nu exist.

Și pistruii ?

Durerea am lăsat-o în buzunarul din spate.
O păstrez în recunoștințe,
O întăresc prin repere,
O mixez în culori care mă fac să visez visuri.

Durerea din mine?

Am pus-o la soare să se usuce, 

Semințele le-am sădit pe pielea mea, 

Iar atunci când mă bronzez ies alunițe,

Care formează harta tuturor fostelor dureri, acum ornamentale.
Sunt atentă să nu le zgârii cu inconștiență, să le port cu drag și grijă

Și să țin loc celor ce urmează.

Infinit

O emoție fără sfârșit, un ocean omniprezent

Se hrănește din mine...
Făcându-se tot mai mare, cu fiecare bătaie accelerată a inimii, cu fiecare înghițitură, cu fiecare respirație.
O emoție în care mă afund, mă scufund,
Anesteziază orice dorință
Și cu toate că e infinită, pare să crească
Cu fiecare bătaie, cu fiecare inspirație, cu fiecare ruptură, cu fiecare...