Memento mori

Mă văd în întuneric, legată cu sfori de niște păpuși făcute din cârpe,

Nu pot să mă dezleg, a se citi "nu vreau".
Și a se lua în considerare ambele variante.
Sunt imobilizată de nevoile mele primare, infantile, care cer narcisice ceea ce meritau.

Personajele imaginare mă centrează,
Știu că nu pot să îmi asum, a se citi "nu vreau".
Și a se lua în considerare ambele variante, întrucât contează.
Mă simt legată intrinsec de o himeră, un vid din cârpe, care erau...

Cămașa de pe trupul tău, golit de viață.

 

Dramă

Pierdut în lipsă,

Rătăcesc nemuritor prin nesfârșitele idile,
Privesc același scenariu stupid în reluare,
Aceeași prăpastie mă ține pe marginea ei, iar apoi mă înghite,
Și mor..
Ah, ce bine! S-a sfârșit infinitul.

Brusc mă trezesc, trag aer în piept
Și iau la cunoștință rolul, textul, personajele...
Începem!

Dacă aveți drum pe aici, ne vedem în buclă!

Aievea

Mă găsesc din timp în timp suspendată între vise.

Mă examinez în amănunt, cu intenția clară de a diferenția tărâmurile și importanța lor.
Uneltesc sabotaje diverse, încâlcite și abrupte.
Mă întreb dacă sunt un impostor..
Un maestru păpușar, ce-și dansează atent marioneta, pentru confortul esențialei previzibilități.
Și, o marionetă cu un puternic simț al liberului arbitru, agățată între vise și posibilități... 

De parcă, în toți anii ăștia am fugit pe o roată, într-o cușcă.

Zing

Love never fails,

Just as life never dies,
Just as death never prevails,
Nothing ever ends.

De frică

Sunt două feluri de oameni pe pământ:

Cei care iubesc și cei cărora le este frică.
Cei care, cu a lor iubire învrednicesc suflarea, prin sfânt avânt,
Și cei care, cu a lor frică sparg și strâng și taie,
Risipesc și rup și strică
De frică.

Marea

În versuri poate ca să stea misterul,

Găurile negre, smoala, eterul,
Sori dispăruți și universuri înstelate,
Sau amintiri concret gravate. 

Prin toate poți să te agheți, să te întinzi,
În adâncimea lor și-n sensul lor să te-aprinzi,
Să te găsești și să te pierzi bezmeticit
Și printre diacritice să vezi uimit,
                                                    marea...

Pustiu

În lumea florilor și-a lunii,

În lumea rugăciunii și a tot ce este viu,
În lumea soarelui, cireșilor, iubirii,
Cum aș putea să fiu pustiu?

Cum aș putea să fiu lipsit,
Monocrom, uscat în vene,
Pierdut în beznă, sărăcit,
Un mozaic fără tonuri perene ?

În viața aromată și fragedă ca mierea,
Cu fiece simțire colorată,
Si cordul ce bate-n pieptul meu, aievea,
Stă martor că lumina din puterea zămislirii, îmi stă în ochi, curată.

Lucian Blaga

Pentru că exiști te iubesc.

Dacă nu erai tu, om-unicorn,
Eu nu știam ce este, cum se simte-o poezie.

Aș fi trăit în lume ca un dor pribeag și cârn, 

Fără cuvinte, fără cântec, smintindu-mă-n parafazie.

Într-un târziu

Într-un târziu te-întreb,

Tu cum te simți?
Și două speranțe atârnă greu,
Agățate de semnul întrebării întors invers.
Că vei fi sincer și vei deschide pieptul,
Și după, să mă întrebi și tu pe mine,
Să pot să-ți spun că mi-a fost dor
De tine.

30 nov. 2018

14 august 2018

În sufletul meu am cuprins lumea , iar lumea m-a cuprins în ea.

Din centrul conștiinței ce mi-a dat viata pot să simt iubirea veșnică a fiecărei trăiri.

Fiecare atom cu propria conștiință , compune universuri cu a lor conștiință care îl cuprind. Rețeaua necondiționatei vieți ne leagă.

ÎNsuflețire

Ce simt? Ce simt acum ?

Îți simt nemărginirea,
Îți simt diversitatea,
Ca fațetele unui diamant,
Ce reflectă lumina în unicitatea ei,
Ce trâmbițează sunetul miilor de culori,
Ce ascute simțurile cu moliciunea pufului de păpădie
Și în liniștea totală răcnesc fără a scoate un sunet, emoții transparente,

Precum întâia lacrimă a primului copil născut în univers.

Orașul din pădure

Cursul gândurilor mele arată ca o inundație 

Într-un oraș suprapopulat,
Unde plutesc într-o aglomerație, 
Mașini, oameni, canapele, un bărbat..

Au tăiat pădurea, în orașul de lângă munți
Era neatinsă, sălbatică, maiestuoasă,
Ei erau surzi și orbi și muți.
Ce a rămas? O mare mlaștină vâscoasă.

Care se revarsă peste tot ce s-a construit, de fiecare dată când plouă.
Și plouă mult.

Diem

Îmbrăcată în moment, 

Privind la nesfârșit aceeași secundă fără fine,

Am un dor de ceva, ceva ce nu am cunoscut, un sentiment,

Dar știu că el există, prin infinitul lui opus, din mine.

Viața

 Știi cum e ? 

- Nu

Petale de trandafiri
Și spini,
Opinii,
Și smochini.

Filtre, standarde, tipare,
Personale,familiale,
Concluzii, scenarii regizate.
Fațetate, alambicate..

Îți sună cunoscut?
- Da, am mai văzut.
Am pățit, am trecut...
Am căzut.

Am râs, am cunoscut...

O inimă,
O secundă-ncărcată de un mozaic al emoțiilor  Conștiință peste conștiință,  comprimate într-un atom, dintr-o frunză a unui pom

Al vieții..

Iubire ?
- Da 

În rest ?
- Nu știm.
Nici nu avem nevoie să știm, atunci când iubim.

Aș fugi în lume

 Aș fugi în lume, să mă caut.

Aș închide ochii și aș sări un salt spre mine.
Să mă miros, să mă adulmec noaptea în beznă.
În intuneric să îmi deschid simțirea.
Să mă văd clar, înflorind lumină.
Să mă gâdile începuturi prin secunde.
Să râd, să mă bucur împreună cu mine.
Să mă uit la mine zâmbind cu drag, în timp ce râd în viață.
Aș trece degetele prin părul castaniu cărunt, uimită de arcuirea buclelor lui infinite.
M-aș uita în ochii mei în timp ce m-aș cuprinde într-o îmbrățișare lungă, lungă...

De cel puțin o viață.

The acrobat

Pacing on the border, 

I'm gazing at the sky, that's molding a cloud...

And standing in the eye of the storm,
I'm assuming how will this play out...

I am the storm, and the eye of it,
I am the lightning and the tree that has been hit.
I am the fire burning the desert's grass
And I am, the fuming ash.

I am the terrified villagers helplessly witnessing the avalanche rolling down.
And I am the fragile terrain, piling up, layers after layers of snow, which at the smallest movement, brakes, drowning the town.

De

De ce să vreau să fiu ca alții ?
De ce să vreau să scriu ca alții?
De ce să mă gândesc mereu că ar trebui să scriu despre altceva, că sunt penibilă?
De rușine.

Oh, my !

This fall I've fallen deep
Same old dirty pond
Same color, same depth, but not the same feeling.
That sensation of defeat, of a letdown,
Gone with the leaves.
I  love  you.

Magic

Un univers printre universuri,

O inimă care bate tot mai puternic,
Tot mai abrupt,
Mă cheamă acasă.
Mă cheamă-n vise împlinite,
Mă cheamă în povești iminente
Mă cheamă-n Iunie, în miracole,
Și-n fulgii de zăpadă.