Răspuns

În suflul vântului
In cântecul mutului
Dumnezeu mi-a răspuns:
-Tu, iubire, niciodată nu vei fi îndeajuns!
-Ai să cauți împlinirea, care nu va mai veni.
-Și acesta e blestemul ce-ai venit spre a-l trăi.
-Înțelege odată pentru totdeauna că-mplinirea-nseamnă moarte!
-Care roade cad din pom? Doar acelea care-s coapte!
-Poți sa-i spui blestem, sau viață.
-După numele ce-l dai , vei trăi acea povață!
-Mai ții minte când ți-am spus, "Omul cât trăiește-învață"?
-Împacă-te cu gândul, că nu știi și nu ai știut.
-Nu-ncerca să spulberi taina care stă-n necunoscut.
-Frumusețea e-n mirare, în minune și în mut.
-Și lasă-n colo ce a fost, nu contează ce-a trecut!
-Și iubirea? Ce-i cu ea ?
-Păi pe tine asa te cheamă, fata mea!
-Ai uitat numele tău? Nu-i problema, Eu ți-l spun!
-E Lumină, e Miracol, este tot ce e mai Bun!
-Este Focul care arde din adâncuri, spre afară.
-Și punând lumina sfântă peste tot ce-l înconjoară,
-Dă un sens oricarui lucru, fie el cât de ascuns.
-Fără ca sa-i curme harul,care șade-n nepătruns.

PS: Rostește cu credință,numele tău mereu.
-Este Iubire!
       Nume de familie: Dumnezeu.

Cer(t)

Dumnezeu în mine cântă-întruna
Sufletul tău poate! Mintea ta știe!
Dar eu contrazic lumina
Cu un aer de stihie.

Dacă știu, tu Doamne,
Și dacă pot de toate,
De ce continui sa mă-împletesc?
În scenarii felurite, de ce Doamne, tot robesc?
De ce gândul de pustiu, îmi zvantă
Micul grăunte de întelepciune, într-o clipă?

De ce mă simt stingher ca un cactus în deșert?
Și de ce cu-atâta ură, vreau să-nțep orice e cert?
Stau și ard de nerăbdare,
Neîncrezător, nevoie mare!
Îmi e frică de iubire, dar o vreau cu-atata ardoare?
Păi ție Doamne, zi-mi! Îți pare de-înteles?
Hai, te ROG! coboară-n grabă, să îmi dai și mie-un sens.

Insights

I am never as wise as I'm supposed to be.
Never as smart as I want,
Never as strong as I could,
Never as kind as I should,
Never as beautiful as wish.
Never as slim as I dreamt,
Never as easy , like the wind.
Because always I want more.
Always dream, seemingly impossible dreams.
Always, do things backwards.
Always,run out of patience, it seems.
Always my thoughts storm my insights.

Brick

How about your beautiful mind?
How it sees the world
And what it holds behind,
All the laughs and,
The big walls, full of mould,
That you built ,
Brick by brick
Every time your heart was broken,
By an idea , or a trick,
That you couldn't avoid,
Because you just started to live
And thought,
That the world would love you back
If you just give and give..
So you gave till you ran out.

Ps: This is a poem about love


 

Light

Why don't you write about your soul?
The beautiful light it shines!
But, does it have a hole?
There's no light in there,
Only shadows and fog.
Their boss is Fear.
Their role is to be strong.
They are supposed to guard,
The darkest secrets
Locked safely, in the basements.
Without any light that could expose
Such pain, such horrors!
That would instantly kill
Any breath, or light, or will.

Mis(T)ery

In my dream I dream a man that has a dream.
And he, the dreamer, dreams
About a dreamer that it's dreaming.
And who can tell , of all the dreamers
Who is real, or only seems ?
What makes them keep beliving?

Besights the fact that he can't tell
What is real and what are his dreams
He also is still wandering
What this reality even means!
Not even mentioning that if he knew
What is the difference between the two
He would be questioning forever
Who's who!

He just doesn't know but still, he feels
That in this seemingly reality,
He holds many, many dreams.
And ,when he's awake
Or what ever it would be, in fact, that state.
He can daydream
About his hearts desire.
A drive, that he can only describe in a few words:
"It's like a fire"

Povești!

E ca .. nu știu ..
Nu stiu cu ce, să compar ceva ce nu stiu cum e.
E o necunoscută.
Îmi face inima sa bată mai repede.
As fugi înapoi, mă simt năucă.
Da , probabil că vreodată, am știut cine sunt,
Și ce vreau de la viață
Cred că a fost atât de demult,
Încât ideea de a fi bine, mă îngheață.
Sincer! Sunt nebună?!
Iar daca sunt, asta mă scuză!
Da.. E ca și cum, a durat atât de mult,
Încât am crezut că asta sunt.
Era zona mea de comfort.
Știam cum vor decurge lucrurile.
Eram în control.
Totul era "bine"!
Decât că nu era nimic.
Și asta ajuns sa fie parte din mine.
Dar o mică voce,(mică pentru că am dat volumul la minim)
Ca o placă stricată REPETA.
Alo! Să știi că asta nu e fericirea!!!
Pff!! au trecut ani și nu tăcea!
Trebuie să recunosc mi-a facut capul mare!
Cu povestea ei plictisitoare!
Cum că se poate sa fii fericit!
Că cică și meriți, implicit!
Și bla bla bla, bla bla bla bla!
Nu știu, poate ai auzit și tu povestea!
În fine.. am zis să văd ce-o fi?!
Și dacă e invenție, mă pot întoarce cât ai clipi!
Mă rog .. și asta îmi provoacă anxietatea..
Libertatea !

Inspire

There's a voice in the back of my head,
Telling me that all that lies ahead,
Is everything that I dreamd.
Everything that I wanted or I didn't,
Is there waiting for me to access it,
Without knowing how I would get it.
I'm a little afraid and a little confident.
A little bit of everything.
I take my steps unwittingly,
Twoards the good that I hope it would be,
Holding my breath so hard when it isn't
Trying to faint my feelings until it passes.
Breathing deeply, with open lungs
When the feelings that I wake.
Are telling me,
That it's what my heart wants.

Persona

Mi-am luat masca jos, m-am uitat la ea și am plâns.
Am strâns-o-n pieptul meu iar ea, a râs.
I-am pus un sărut pe frunte
Și am băgat-o în buzunarul de la spate.
De sub veșnica haină protectoare,
Rușinea și vinovăția și-au aratat dinții,
Încercând să mă amenințe cu neprevăzutul.
În piept, simt o briză de aer proaspăt,
Inspir cu ușurință și-mi umplu plămânii cu ceva ...
Ceva ce mă înspăimîntă.
Ceva ce nu are trecut, prezent , nici viitor.
Un necunoscut, încrezător.

Posibilități, fără un cunoscut rezultat
Întrebări, fără răspuns imediat.
Destinații, fără de itinerar.
Impulsul de a plonja, fără să știu de-o fi dulce sau amar.
Și mult mult neștiut.

Mă iau pe mine în brațe,
Și pornesc în această nouă călătorie,
Călătoria în nestrăbătut.

Mă scufund, în libertate.

Tao

În partea de sus a sufletului meu,
Îmi cântă îngerii în goarnă.
Eu îi trimit în valea văii
Și totul se răstoarnă.
Lumina-mi inundă complet adâncul,
Lăsând în urmă numai fluturi,
Mireasmă, flori de maci și curcubeul,
Plin de minuni.
Plin de lumi..
În lumina luminilor se naște iarăși sfântul.
Pe care, deseori îl visez cu amănuntul.
Iubesc cum taina, se scutură-n în lumină
Iubesc anevoiosul drum cu tălpile în tină.
Și oare, câte lumi își trăiesc destinul ACUM?
Eu sunt o lume, un univers, o inimă, un drum.
Eu sunt o taină, o clipă, un neajuns, un sfânt.
                       
                        EU SUNT

Eon

În visul meu visez un visător care visează.
Iar visătorul visează un visător visând.

Cine, poate să spună, care dintre visători, e-adevărat?
Cel care visează, sau cel ce e visat?
Posibil, unul altuia visul influențând...

Viața este un vis sau visul este viața?
Poate povestea e într-un balon
Din spuma unui val, într-un ocean, dintr-un atom.
Sau, înscrisă în geneza unui cristal de gheață.

Și ce înseamnă această presupusă viață?
O fi visul pe care îl visez cu abitudine?
Iar pe mine, cine mă visează ?
Vre-un visător cu multe întrebări, ca mine ?

Îmi număr deceniile, ca pe o pradă,
De faptele și gândurile mele, ținând scor.
Dar DACĂ viata mea întreagă
E-un scurt vis, despre un nor?
Poate într-o fractie dintr-o secundă,
A visului unui visător,

Visat și el la rândul lui,

De vre-un visător visat,
Într-o zaptosecundă adunat,
Într-un vis al Universului..

Maktub

De trei decenii și un ciot,
Cutreier munții existenței.
De o jumătate de viață, pentru unii,
De-o viață, pentru alții,
Mă naște roua dimineții.

Într-un infinit de variante,
Pășesc cu grijă mare.
Ele zâmbindu-mi nonșalante,
Îmi spun, că nu găsesc scăpare.

E musai să aleg,
Dar nu contează ce,
Pentru că drumul, pe care merg
Mă duce doar-înainte.

Dar frica îmi spune altceva!
Ea îmi vorbește despre moarte,
Despre povești cu suferință
Și de singurătate.

Și-n mine se duce un război.
Miliarde de polemici și dispute,
Acorduri de pace și iarăși bătălii,
Între cugetări și sentimente.

Sunt ca un câmp de luptă,
Dar numai câmp nu sunt.
Prăpăstii și Everești,
Fără de apă și fără de pământ.

Sunt un deșert cu mal abrupt.
Imi smulg aripile și mă arunc.
Îmi strivesc creierii-n prăpastia uitării.
Și mă trezesc cu moalele intacte în culmea fericirii.