Sufletul tău poate! Mintea ta știe!
Dar eu contrazic lumina
Cu un aer de stihie.
Dacă știu, tu Doamne,
Și dacă pot de toate,
De ce continui sa mă-împletesc?
În scenarii felurite, de ce Doamne, tot robesc?
De ce gândul de pustiu, îmi zvantă
Micul grăunte de întelepciune, într-o clipă?
De ce mă simt stingher ca un cactus în deșert?
Și de ce cu-atâta ură, vreau să-nțep orice e cert?
Stau și ard de nerăbdare,
Neîncrezător, nevoie mare!
Îmi e frică de iubire, dar o vreau cu-atata ardoare?
Păi ție Doamne, zi-mi! Îți pare de-înteles?
Hai, te ROG! coboară-n grabă, să îmi dai și mie-un sens.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu