luni, 28 decembrie 2020

Manifest

Când mă gândesc la tine și cum în lumina ta m-aș topi ca un ghețar,
Iau foc.
Și cum în brațele tale, aș pierde și ultima fărâmă de putință,
Închid ochii.
Și-n dulcea agonie mă cuprinde moale visul, 
Că tu exiști, 
Și-ți simt prezența, în valul de căldură ce mă inundă atunci,
Când mă gândesc la tine.





 

duminică, 27 decembrie 2020

Lugubru

 

Lugubrele patimi,
Neobositele lacune,
Infantilele pasiuni,
Consumă încet vicii și sarcasme.

Adânc în scorbură, uitarea doarme.
Zac așchiile sărite din alt pom, ce-a fost la rădăcină tăiat.
Otrăvuri colcăie însetate de carne,
Înfometate de nou, de proaspăt, de curat.






marți, 8 decembrie 2020

Tu!

Eu când îmi aduc aminte de tine, îmi aduc aminte când mi-ai spus că mâinile mele sunt frumoase... și dacă le voi spăla, voi vedea și eu asta.

Eu, când îmi aduc aminte de tine, îmi aduc aminte când ma țineai în brațe și mi-ai spus că sunt ușoară ca o pană, iar țepii de care țineam cu dinții nu-mi folosesc. Mi-ai spus, că pot să îi țin dacă vreau, că sunt destul de înțeleaptă să fac alegeri potrivite.

Eu când îmi aduc aminte de tine,  îmi aduc aminte când mi-ai spus că sunt frumoasă, chiar dacă mă prefac că nu sunt. Mi-ai spus că ai văzut sub măști, sub cicatrici, pe sub zburleală, ceva de care eu nu-mi aminteam...

În vortexul furiei, îmi amintesc că pot să fiu exact ce vreau, dar pot să fiu și mult mai mult de atât.

Când îmi aduc aminte tot, eu știu că cineva ca TINE m-a văzut, iar asta înseamnă că exist...

Eu, când mă gândesc la tine, îmi aduc aminte de mine și mă iubesc.



                    Fără tine, aș fi rămas pribeagă.
               Fără conținut, fără cap și fără coadă.