Marea

În versuri poate ca să stea misterul,

Găurile negre, smoala, eterul,
Sori dispăruți și universuri înstelate,
Sau amintiri concret gravate. 

Prin toate poți să te agheți, să te întinzi,
În adâncimea lor și-n sensul lor să te-aprinzi,
Să te găsești și să te pierzi bezmeticit
Și printre diacritice să vezi uimit,
                                                    marea...

Pustiu

În lumea florilor și-a lunii,

În lumea rugăciunii și a tot ce este viu,
În lumea soarelui, cireșilor, iubirii,
Cum aș putea să fiu pustiu?

Cum aș putea să fiu lipsit,
Monocrom, uscat în vene,
Pierdut în beznă, sărăcit,
Un mozaic fără tonuri perene ?

În viața aromată și fragedă ca mierea,
Cu fiece simțire colorată,
Si cordul ce bate-n pieptul meu, aievea,
Stă martor că lumina din puterea zămislirii, îmi stă în ochi, curată.

Lucian Blaga

Pentru că exiști te iubesc.

Dacă nu erai tu, om-unicorn,
Eu nu știam ce este, cum se simte-o poezie.

Aș fi trăit în lume ca un dor pribeag și cârn, 

Fără cuvinte, fără cântec, smintindu-mă-n parafazie.

Într-un târziu

Într-un târziu te-întreb,

Tu cum te simți?
Și două speranțe atârnă greu,
Agățate de semnul întrebării întors invers.
Că vei fi sincer și vei deschide pieptul,
Și după, să mă întrebi și tu pe mine,
Să pot să-ți spun că mi-a fost dor
De tine.

30 nov. 2018

14 august 2018

În sufletul meu am cuprins lumea , iar lumea m-a cuprins în ea.

Din centrul conștiinței ce mi-a dat viata pot să simt iubirea veșnică a fiecărei trăiri.

Fiecare atom cu propria conștiință , compune universuri cu a lor conștiință care îl cuprind. Rețeaua necondiționatei vieți ne leagă.

ÎNsuflețire

Ce simt? Ce simt acum ?

Îți simt nemărginirea,
Îți simt diversitatea,
Ca fațetele unui diamant,
Ce reflectă lumina în unicitatea ei,
Ce trâmbițează sunetul miilor de culori,
Ce ascute simțurile cu moliciunea pufului de păpădie
Și în liniștea totală răcnesc fără a scoate un sunet, emoții transparente,

Precum întâia lacrimă a primului copil născut în univers.

Orașul din pădure

Cursul gândurilor mele arată ca o inundație 

Într-un oraș suprapopulat,
Unde plutesc într-o aglomerație, 
Mașini, oameni, canapele, un bărbat..

Au tăiat pădurea, în orașul de lângă munți
Era neatinsă, sălbatică, maiestuoasă,
Ei erau surzi și orbi și muți.
Ce a rămas? O mare mlaștină vâscoasă.

Care se revarsă peste tot ce s-a construit, de fiecare dată când plouă.
Și plouă mult.