marți, 17 decembrie 2019

Avalanșă

Durere și spasme.
Reminiscențe ?
Inima mea frântă,
Așteaptă să fie cusută.
Să vină cineva și să o oblogească.
Da așa așteaptă ea !
Să vină cineva!
Bravo vouă ,celor care n-aveți nevoie!
Singurătate..
Umbră celui care ar fi putut să fie.
Din întunericul ființei mele se nasc scântei,
Avalanșă de idei.
Gânduri năvălesc în minte,
Cărora nu le gasesc cuvinte
Potrivite să exprime,
Ce aud în mine.
Este o lipsă și un prea plin,
De dragoste și acelasi venin,
Care, împroșcat cu putere,
Iese din acea durere
A lipsei iubirii.
Pentru că în final la asta se reduce totul,
La iubire și lipsa ei.

Chemare

Sfârșite, o viață am cântat
La înghețatul tău izvor.
Tristețea adesea mi s-a adăpat
Din apa ta, ușor...

Ești ceea ce gândești,
Iar eu visam să fiu sfârșit.
În valuri repezi aștept ca să mă chemi,
Să-mi stingi focul ce arde mocnit.

Ți-am cântat să nu mă uiți,
Să nu mă lași aici..
În viață.



Râsul curului

Peretele și calul,
Ursul și cu valul,
În ei zace o conștiință
Care nu are nevoie de exprimare, de putință.
Nici de a-întelge ce deja ei știu.
Căci nici o întrebare al cărui raspuns il știi,
N-o pui.
Si nici o putință pe care o ai pe deplin, n-o cauți.
Iar noi oamenii, ființe mici si fudule,
Credem că gândul și cuvântul
Ne ridică la nivelul de rasă superioară
A Pământului.

luni, 16 decembrie 2019

?

Și când meandrele realității
Se deschid în amănunt,
Ai vrea să fiu ce crezi că sunt?
Sau vrei să bâjbâi ca un orb prin unda intimității?



W(ish)T(o)F(ly)

Inside my head there's you and me.
There's us combined in simetry.
There's you pushing your weight over my body,
There's me, starting to breathe hardly.
Our lips are one, our tungs are shy.
Touching just the tip,
Inflaming sparkles of heat.
Fire is sent to different parts of the body.
My eyes roll, they cannot keep the focus outside.
Inside I'm flying, everything that you do takes me higher.
It's like a never expecting yet always there, desire.

No(i)u

Pe un câmp deschis tu vii, pășești
Precaut și curios
Mirat, uimit, miroși, cunoști,
Privești, atingi minuțios.

Pe un câmp deschis eu vin, pășesc,
Curioasă, încântată.
Atentă ascult, întreb, primesc.
Ating, cuprind, mă las îmbătată.

I am

And when I was rejected in everything I said or did,
I found myself in everything I didn't say or do.

And there I was.. a feeling.
A feeling of nothingness, a feeling of wholeness.
I was nothing that I said or did
It was everything that I didn't.

Presence

Poză

E ceață deasă în gânduri.
Pe masă stau împrăștiate firmituri.
Firmituri ale trecutului trecut.
Rupte, sfărmate, tocate mărunt.

E un ghiveci în corp, în cuget, în simțire.
Am mai fost aici. Ții minte iubire ?
Ții minte regret ? Ții minte neputință ?
Ții minte lumină ? Ții minte speranță ?

duminică, 15 decembrie 2019

Început

Acum în ceasul morții tale,
Tata ,eu vreau ca să îți spun:
Te văd, te știu, te simt, știu cine ești, Vasile.
Ai fost un tată bun.

Îți mulțumesc și te petrec îndurerată.
Tu ai avut destinul tău, iar eu, pe-al meu.
Îți mulțumesc, pentru că mi-ai dat viață!
Căci datorită ție, sunt și eu.

Tu ai plecat iar eu mai sunt.
Voi merge mai departe fără tine.
Te voi păstra mereu în suflet și în gând.
Te onorez cu viața mea, Vasile.

      

vineri, 13 decembrie 2019

Moartea



Străină-mi este viața iar moartea așa de-aproape
Așa de caldă, vie ,plină de speranță.
Așa de bună și de iertătoare.
Iar viața ? Inutilă, fadă, hoață.

Unde nu ești tu, nu e iubire!
E doar fațadă, lipsă, moarte.
Unde ești tu? Eu simt că vreau sa merg cu tine!
Să văd ce vezi, să știu ce știi, să simt ce simți, STRĂINE!

miercuri, 4 decembrie 2019

Străinul

Și dacă ți-aș spune despre zilele și nopțile în care te-am visat venind?
Și dacă ai ști câte suspine am înghițit.
Și dacă ți-as arata cum în carne vie mi-ai săpat șanțuri, lipsind ?
Ești de neclintit. E NECINSTIT.

Și dacă aș putea astăzi să mă uit în ochii tăi,
Acum! Știi ce ți-aș spune ?
- Sunt eu, copilul tău cu ochii goi,

- COPILUL TĂU, STRĂINE!