duminică, 6 ianuarie 2019

Maktub

De trei decenii și un ciot,
Cutreier munții existenței.
De o jumătate de viață, pentru unii,
De-o viață, pentru alții,
Mă naște roua dimineții.

Într-un infinit de variante,
Pășesc cu grijă mare.
Ele zâmbindu-mi nonșalante,
Îmi spun, că nu găsesc scăpare.

E musai să aleg,
Dar nu contează ce,
Pentru că drumul, pe care merg
Mă duce doar-înainte.

Dar frica îmi spune altceva!
Ea îmi vorbește despre moarte,
Despre povești cu suferință
Și de singurătate.

Și-n mine se duce un război.
Miliarde de polemici și dispute,
Acorduri de pace și iarăși bătălii,
Între cugetări și sentimente.

Sunt ca un câmp de luptă,
Dar numai câmp nu sunt.
Prăpăstii și Everești,
Fără de apă și fără de pământ.

Sunt un deșert cu mal abrupt.
Imi smulg aripile și mă arunc.
Îmi strivesc creierii-n prăpastia uitării.
Și mă trezesc cu moalele intacte în culmea fericirii.







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu