vineri, 17 aprilie 2020

Iubire ?

Îndepărtându-te, am putut să-ți fiu aproape, să mă bucur de tine, pentru că nu reprezentai nici un pericol. Depărtarea e controlabilă și sigură.
Când îți eram aproape, te-am îndepărtat. Am simțit că mă sufoca apropierea, intimitatea, așteptările, nevoia de a fi iubită.

Oricât de frumos e, mereu este un gând în spate care îmi spune că eram și sunt mai bine singură. Mai în siguranță, mai liniștită, mai lipsită de toate gândurile și scenariile negative, lipsită de presiunea de a fi perfectă din toate punctele de vedere.

Când pleci, mă simt pierdută, abandonată, mă simt a nimănui. Vreau să stai cu mine și să nu mai pleci niciodată.

Când ești cu mine vreau să pleci și să mă lași în pace, să nu mă mai sufoci cu îmbrățișari și saruturi. Mă enervează cum respiri și că exiști. Du-te!

De ce ?

Mi-e frică de intimitate și de apropiere. Îmi păzesc inima. Mi-e frică sa o deschid. Mi-e frică sa o folosesc, să simt, să iubesc, să dau. Mi-e frică că mi-o vei sparge în bucatele atunci când vei pleca, pentru că îți vei da seama că nu merit sa fiu iubită.

De ce nu merit sa fiu iubită ?

Nu merit sa fiu iubită pentru că sunt un om rău. Eu l-am omorât pe tata. Sunt o fetiță rea, neascultatoare, veșnic nemulțumită, pe ce pun mâna stric, sparg, sunt egoistă, nu mă gândesc decât la mine, nu țin cont de nimeni. Nimeni nu o să mă suporte așa cum sunt. Sunt rea.
Nimeni nu o să mă iubească pentru că sunt rea și Dumnezeu nu iubește copiii răi.

Iubirea?

Iubirea înseamnă neputință. Neputința înseamnă lipsa oricarei puteri în fața pierderii.
Furia înseamnă putere. Nu dau, nu pierd.
Când mă pierd pe mine mă simt neputincioasă și mă trasform într-o fiară, gata să sară la gâtul oricăruia.
Când mă gândesc la iubire, mă văd închisă într-o cușcă, la dispozitia celui care m-a închis acolo. Când mă gândesc la iubire văd moarte. Vreau să supraviețuiesc iubirii. Iubirea are sângele rece. E un criminal. Voi ucide iubirea. Iubirea nu merită sa trăiască. Iubirea e un monstru.
Tot ce îmi doresc în viață e să fiu iubită iar asta mă distruge, să iubesc. A iubi înseamnă a mă sacrifica pe mine. Iubirea cere sacrificiu.

Cine sunt eu ?

Eu sunt un monstru, un animal sălbatic închis într-o cușcă. Cine este cușca? Frica. Cușca este frica de a nu fi iubit. Frica că orice aș face, aș ajunge schilodită de iubire.
Cușca nu mă lasă să mă eliberez de moarte. Sunt prizonier în cușca mea. Cușca ma protejează. Atâta timp cât sunt in cușcă sunt in siguranță.
În afara cuștii stă pierderea, nesiguranța, neputința.
În cușcă mă simt furioasă. Vreau să mă omor la fel cum l-am omorât pe tata.

Cum l-am omorât pe tata?

Pe tata l-am omorât prin iubire. I-am dat tot ce am avut sa îi dau și a murit.

În relație mă simt vulnerabilă. Când văd ceva ce îmi place mă simt neputincioasă. Simt nevoia să demonstrez că NU sunt vulnerabilă și prefer să dau cu piciorul oricărui lucru decât să îl pierd. Dacă îi dau cu piciorul, el mai există acolo, pe când daca îl pierd, el a murit, nu mai există.
Conflictul dintre a-mi dori un lucru, cel mai mult și frica de a pierde acel lucru, mă dezechilibrează, mă decompensează.
Frica de a pierde acel lucru este mai mare ca și dorința de a-l avea. Prefer să nu îl am, asftel el continuă să existe, decât să il pierd și astfel sa moară.

Iubirea este viață, iubirea este moarte.

Iubirea este viață..
Încă nu am nimic de spus aici. Nu simt această afirmație ca fiind una adevărată. Doar știu că este, iar acest lucru mă irită.

Iubirea este moarte!
Iubirea simt că este cel mai periculos lucru din viață. În fața iubirii mă simt mică, neînsemnată, neputincioasă.
Atunci când mă simt iubită, acest lucru mă revoltă, mă înfurie, mă simt păcălită, trădată, luată de proastă. Cum aș putea crede că cineva ma iubește ? Marș. Nu am nevoie de iubirea ta.

RUȘINE!

Mă învinovățesc pentru că sunt egoistă. Vreau totul pentru mine. Eu nu am. Nu vreau să dau.
Nu înțeleg de ce sunt așa de rea. Dacă aș fi mai bună, aș putea fi iubită.

Mă simt vinovată pentru că sunt egoistă și mi-e rușine. Înteleg de ce mi-e rușine. Așa și trebuie SA-MI FIE RUȘINE PENTRU CĂ SUNT EGOISTĂ! Copiii egoiști sunt copii răi.

Sunt inhibată. Nici nu aș avea cum să fiu dezinhibată, pentru că ce reprezint eu este inadecvat.
Sunt un copil rău, egoist, inadecvat și așa ar și trebui să fiu, inhibată. Nimeni nu iubește așa ceva și nici nu ar trebui să vadă.

Atunci când iubesc, simt că mă dizolv și că îmi pierd identitatea. Nu mai știu cine sunt. Nu mai stiu de ce am construit atâta defensivă. Cine sunt eu ? Sunt nimeni. Mă simt dezarmată, neputincioasă, mică, la mâna celui pe care îl iubesc.




3 comentarii:

  1. Frica e întunericul.
    Iubirea e lumină.
    Tatăl tău nu a murit, a plecat mai departe.
    Pământul e o clasă (clasa I) a Universului.
    Iart-o pe Ioana cea mică, e nevinovată.
    Olive juice! <3

    RăspundețiȘtergere
  2. Mă bucur de tine de când eram copil, nebun și gelos, până în zilele de astăzi, copil și matur, și probabil până-n eternitate. Te iubesc fără cușcă, fără egoism și fără nevoi, simplu, limpede, sufletește.

    RăspundețiȘtergere