Ceva...

Oricât de mare învălmășeală de culori stinse găsești în curcubeul meu, 

Murdărit de intensitatea cu care țîșnește negrul din greul adâncului,

Săpat cu stoinicie de veșnica măcinătură,
Simt curățenia celui neatins de alfabet și nume.

Simt că dincolo de tot ceea ce mi-ai spus, de tot ce-am învățat, de tot ceea ce am citit,

De străduința tuturor de a defini tot ce există-n lume,
Plutește-n ușurința ei, ceva.. 

O scânteie, o forță, o contradicție, o siguranță, o luminiță, o cunoaștere fără de cuvinte.
O existență fără de sine.