Da, stiu..

Fumând o țigară, stau.
Și mă gândesc ce ar trebui să gândesc,
Și știu ce ar trebui să știu.
Și știu că am făcut ce trebuie
Și am scris ce am simțit,
Într-un târziu.

Și știu, că valurile dinăuntru,
Roiesc ca niște albine supărate
Pe prădatorul gând amar.
Ele îmi zumzăie obsedate
Să mor , să mor!

Și sunt mai multe voci, toate vorbesc!
Toate își spun povestea, isteric, actoricesc.
Doar una, vorbește încet și calm,
Neobișnuit de încrezător...  și rar.

Și evident îmi pun urechea interesat
De al ei ton mai... așezat.
Dar ce aud, ma cutremură din rădăcini!
Ea spune: Aceasta viață, nu e singura între spini!
Ai mai fost și vei veni!
Cu același elan naiv.

Aceasta ipoteză îmi curmă cutezător avântul.
Aș vrea să nu fi fost curios
Să îi ascult cuvântul.
Dar acum faptul e consumat.
Și orice încercare de a pleca de aici,
Nu are vre-un rost, în fapt.