În singurătatea tristeții mele absolute,
Aici vreau să stau. Întunericul îl știu pe de rost.
Fiecare ton al culorii negru, fiecare lacrimă,
Are traseul ei săpat adânc în șanțuri de evacuare a prea plinului.
Venin, singurătate, m-au petrecut loiale prin credințe vechi de generații.
Zâmbesc recunoscătoare când le văd și mă mint,
Mă mint că nu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu